Ministrul Muncii spune că din 2021 cresc și pensiile, și alocațiile
foto: arhivă

Alocațiile copiilor, dar și pensiile vor crește de la începutul anului viitor, spune ministrul Muncii, Violeta Alexandru, potrivit MEDIAFAX.

„Vor crește. Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creșterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creștere care să acopere 100% rata inflației și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuțiile cu ceilalți parteneri, pentru că suntem într-o coaliție în acest moment și deciziile le luăm împreună”, spune la RFI Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii spune că din 2021 cresc și pensiile, și alocațiile

În privința alocațiilor copiilor, ministrul Muncii reamintește de creșterea etapizată, „pentru a putea face față bugetul acestei solicitări de dublare a alocațiilor”.

„Va fi o creștere la începutul anului viitor, a doua creștere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor și ultimele două, peste doi ani. Prin urmare, poziția PNL este foarte clară, de creștere atât a pensiilor, cât și a alocațiilor, cu o abordare echilibrată și bazată pe situația economică existentă, în sensul de creștere a numărului de salariați, pentru că de pe urma muncii lor și a contribuțiilor pe care le plătesc acești oameni care muncesc, putem acoperi toate aceste obligații, pe care le privim cu toată responsabilitatea. Suntem într-o guvernare de coaliție, aceste decizii se vor lua împreună cu ceilalți parteneri”, adaugă Alexandru.

Violeta Alexandru precizează că „vor crește atât pensiile, cât și alocațiile”.

„Prima poză a încasărilor la buget o avem la finalul acestui an, când se pregătește bugetul pentru anul viitor. În funcție de această situație, pentru că toate plățile se fac funcție de încasările la buget, Ministerul Finanțelor va avea o comunicare publică concretă vizavi de cuantumul creșterii, mă refer la pensii. Pentru alocații, cum știți, creșterile sunt deja prevăzute în Ordonanța pe care am modificat-o pe acest subiect, 20% la începutul anului și încă 20% la jumătatea anului și la fel și peste doi ani (…). Liberalii sunt oameni responsabili, care nu vând iluzii, promit lucruri, până nu se verifică cu temeinicie situația încasărilor la buget”, conchide ministrul Muncii.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică