fbpx

Riderii lui Moș Crăciun – Un grup de motocicliști au adus zâmbete pe fețele copiilor orfani

0 1.601

Sărbătorile Crăciunului trezesc în fiecare din noi un sentiment plăcut, ne amintesc de familie, de cadouri și de cei dragi.  Dar sunt şi situaţii în care Crăciunul nu este tocmai o sărbătoare a bucuriei. Exista și copii care nu au o familie, care nu se pot bucura de venirea Moșului, care nu știu ce înseamnă căldura părintească și adevăratele lucruri de preț în viață.

Un grup de motocicliști din Sibiu a adoptat o inițiativă frumoasă și au pus-o în practică, aducând zeci de zâmbete sincere pe fețele copiilor orfani. Asociația ”Veterani Riders Club” este o grupare de motocicliști veniți din toate paturile sociale care prin pasiunea lor pe 2 roti au decis sa își facă o asociație non profit pentru a putea face mai multe acte de caritate.

veterani riders club

”Suntem un grup de motocicliști cu vârste cuprinse între 23 și peste 50 de ani. Majoritatea suntem căsătoriți și avem familii. Anul acesta ne-am dorit să facem ceva pentru a aduce bucuria și pe fețele copiilor defavorizați. Am ales casa de copii de la Arpașu de Sus.”, spune Ciprian Ruja, membru al AVRC.

arpasu orfelinat craciun 37

arpasu orfelinat craciun 36

În cadrul casei de copii de la Arpașul de Sus sunt 11 copii cu vârste cuprinse între 9 și 20 de ani. Fiecare copil a scris o scrisoare pentru Moș Crăciun în care a specificat ce cadou dorește.

arpasu orfelinat craciun 5

arpasu orfelinat craciun 7 arpasu orfelinat craciun 9

arpasu orfelinat craciun 11

”Marți am fost la ei și le-am dus cadourile. În general copiii au fost modești și au cerut lucruri sau jucării simple. Cu ajutorul sponsorizărilor, a cotizațiilor noastre și a donațiilor, am reușit să adunăm peste 5.000 de lei pentru acești copii. Am calculat bugetul în așa fel încât fiecare copil să primească un cadou de aproximativ aceeași sumă, iar de restul banilor am luat lucruri pe care le pot folosi la comun: jocuri de grup, dulciuri și altele”, a mai spus pentru Ora de Sibiu, Ciprian Ruja.

arpasu orfelinat craciun 34

arpasu orfelinat craciun 32

Emoțiile care i-au copleșit pe membrii asociației în momentul în care au împărțit cadourile sunt de nedescris. Acțiunea este prima de acest gen pe care a făcut-o asociația, dar cu siguranță nu este ultima.

”Săptămâna viitoare urmează să mergem la Hospice de la Spitalul Doctor Carl Wolff din Sibiu, pentru care am achiziționat o mașină de spălat rufe industrială și un uscător de rufe pentru secția de copii și urmează să mai cumpărăm și niște pulsoximetre”, spune Ciprian Ruja.

arpasu orfelinat craciun 33

arpasu orfelinat craciun 38

arpasu orfelinat craciun 28 arpasu orfelinat craciun 29

Pe lângă toate aceste acțiuni de caritate demne de apreciere, membrii Asociației Veterani Riders Club au ajutat și o mamă a doi copii, cu un soț abuziv. Ajutorul acordat femeii a fost de ordin financiar, în sumă de 2170 lei, bani ce reprezintă cuantumul a trei rate la bancă.

Așadar, căutați bunătatea în sufletele voastre și a celor din jur și veți găsi și fericirea.

arpasu orfelinat craciun 26

arpasu orfelinat craciun 24

arpasu orfelinat craciun 25

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.