Punct de lucru temporar SMURD la Șureanu – Va schia președintele Iohannis

2.697

Un punct de lucru temporar SMURD va fi operaționalizat la Domeniul schiabil Șureanu din Munții Sebeșului până la sfârșitul sezonului de schi, anunță ISU Alba.

Președintele Klaus Iohannis a schiat în dese rânduri, anii trecuți, pe pârtia Șureanu, scrie Mediafax.

„Analizând cazuistica din ultimii ani și luând în considerare timpul de răspuns foarte mare înregistrat în zona Domeniului schiabil Șureanu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba împreună cu UPU – SMURD vor operaționaliza, începând de astăzi (sâmbătă – n.r.) și până la sfârșitul sezonului de schi (în funcție de condițiile meteo și afluxul de turiști), un punct de lucru temporar SMURD la Domeniul schiabil Șureanu – M-ții Sebeșului”, anunță ISU Alba.

Potrivit sursei citate, la fața locului va fi dislocată o ambulanță SMURD cu trei paramedici care vor acționa în cooperare cu echipajele IJJ sau Salvamont prezente în zonă.

„Urgențele pot fi anunțate fie prin 112, fie direct la echipajele prezente în zonă”, menționează ISU Alba.

Președintele Klaus Iohannis a schiat în dese rânduri, anii trecuți, pe pârtia Șureanu.

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu judeţele Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din nouă pârtii care însumează 11 kilometri.

Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei.

Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Aici există asistenţă Salvamont, şcoală de schi şi snowboard, centre de închiriere, restaurante şi câteva unităţi de cazare.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi