Școala online în pandemie – Care sunt urmările

962

Pandemia a lovit în plin societatea și i-a scos la suprafață slăbiciunile. Printre cele mai afectate domenii este școala. În acest an, sistemul de educație a orbecăit în căutarea unor soluții și reguli pe care nu prea le-a găsit, iar specialiștii au ajuns la concluzia că efectele vor fi uriașe.

Anul școlar 2019-2020 s-a încheiat pe fugă și în condiții speciale din cauza pandemiei care a lovit România, scrie Mediafax. Examenele au fost date doar ca să fie bifate și lumea a răsuflat ușurată când a venit vacanța de vară. Virusul, însă, nu s-a dat plecat și, ceea ce se spera a fi un incident, s-a transformat într-o criză de proporții. Ca urmare, anul școlar 2020-2021 a început într-o stare generală de incertitudine. Elevii au fost chemați la școală, alții și-au văzut colegii prin rotație și unii nu au stat decât în fața tabletelor. Asta până la începutul lunii noiembrie când autoritățile au decis că toate cursurile se pot face doar online.

Ulterior, școala online s-a prelungit până la vacanța de iarnă. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit că măsura se aplică în toată țara până pe 23 decembrie. Conform programului stabilit de autorități, vacanța de iarnă începe pe 23 decembrie și se încheie pe 10 ianuarie. Decizia a fost luată din cauza epidemiei de Covid 19, la solicitarea Ministerului Educației. Măsura privind școala online pentru toți elevii a fost instituită pe 9 noiembrie, prin ordin de ministru. Atunci au fost suspendate pentru o perioadă de 30 de zile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal.

„Activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor se suspendă pentru perioada 09.12.2020-23.12.2020”, scrie în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5972/2020 privind suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar.

Școala se desfășoară online, dar nimeni nu pare pregătit. Profesorii au dificultăți, elevii nu au tablete sau internet, părinții caută soluții ca să se împartă între obligațiile zilnice și noile activități. Nici sistemul nu este pregătit deoarece numeroși copii stau în zone fără internet, iar părinții lor nu au bani ca să le cumpere tablete. Guvernul a promis aproximativ 500.000 de tablete, dar multe dintre acestea nu au ajuns încă la beneficiari. Procedura s-a încurcat în licitații, birocrație și furnizori.

Mai grav, peste lipsurile materiale, copiilor le lipsesc socializarea și speranța că toate aceste lucruri vor deveni curând un vis urât. De fapt, ar putea fi chiar mai rău. Specialiștii susțin că transformările prin care trece sistemul de educație din România și din restul lumii vor afecta creșterea ecomomică. Ei au calculat și au stabilit că prin lipsa elevilor de la școală se produce o pierdere de competențe ceea ce afectează în mod negativ economia globală. Se poate ajunge până la pierderi uriașe de circa două treimi din PIB-ul unei țări, iar calculele sunt făcute doar pentru actuala generație de elevi. În plus, învățământul online amplifică decalajele existente în lume, dar și în România, între mediul urban și cel rural.

Conform datelor oficiale, în România aproximativ 2,8 milioane de elevi sunt înscriși în anul școlar 2020-2021.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi