Plafonul de venituri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței a fost majorat

661
  1. Începând cu luna decembrie, prin OUG nr. 208, s-a modificat plafonul maxim de venituri/membru de familie până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuințe.

Acesta a fost majorat de la 750 de lei pe lună /membru de familie la 800 lei pe lună/lună și, prin urmare, mai multe familii s-ar putea înscrie în criteriile legale pentru a primi acest sprijin financiar.

Modificarea se aplică persoanelor care solicită acest ajutor pentru încălzirea locuinței, indiferent dacă se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Reamintim celor care solicită ajutorul pentru încălzirea locuinței că acesta se acordă începând cu luna depunerii cererii, dacă au depus documentele necesare până în data de 20 a luniirespective și cu luna următoare, pentru cei care depun actele după data de 20 a lunii.

Până în prezent, pentru întreg sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021 au fost înregistrate 295 de cereri, dintre care au fost aprobate 289, după cum urmează:

172 de cereri pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale;
2 cereri pentru încălzirea locuinței cu energie termică;
8 cereri pentru încălzirea locuinței cu energie electrică;
107 cereri pentru încălzirea locuinței cu lemne.
Cuantumul acestui ajutor variază în funcție de veniturile per membru de familie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.