Revelion în pandemie – Cum petrec sibienii noaptea dintre ani – ”Bem șampanie și atât”

0 1.510

În apropierea Sărbătorilor, toți românii caută un loc inedit pentru a petrece frumos în ultima zi din an. Își caută haine cât mai elegante, aleg locația frumoasă, cercul de prieteni și așteaptă cu nerăbdare noaptea de Revelion pentru a încheia anul într-un mod inedit și pentru a păși în noul an pe aceeași notă.

Contextul epidemiologic în care ne aflăm a influențat mult atât viața de zi cu zi, dar mai ales sărbătorile. Primul gând care îți vine în minte când spui ”Sărbători de iarnă” sau ”Decembrie” este legat de momente frumoase, de prieteni, familie și distracție. Dacă sărbătoarea Nașterii Domnului este un eveniment pe care obișnuim să-l petrecem în sânul familiei, Revelionul se asociază cu gașca de prieteni, distracție și artificii. Anul acesta însă, situația este incertă și foarte complicată, din cauza pandemiei de Covid-19. Pentru a împiedica răspândirea virusului, autoritățile au impus multe restricții, printre care închiderea restaurantelor și interzicerea circulației după ora 23.00.

Cu toate acestea, mulți sibieni s-au descurcat și au găsit metode alternative. În schimbul party-urilor din cluburi sau restaurante, aceștia au optat pentru pensiuni, hoteluri sau cabane la munte, într-un cerc restrâns.

Citește și: Sibiul și Mărginimea la mare căutare pentru Revelion – Pensiunile sunt pline

„Noi avem deja rezervat ceva la munte și dacă nu se vor impune alte restricții, cu siguranță vom merge. Dacă în toate zilele umblăm pe stradă  și în noaptea de Revelion o să stăm în casă, pandemia nu se termină. Nu cred că e ceva rău în a merge cu gașca de prieteni cu care oricum mă văd des, undeva la munte, izolați, și să petrecem timpul frumos. ”, spune Andrei G.

Se spune că noul an va fi exact așa cum alegi să-l petreci pe cel vechi. De aceea, mulți sibieni au ales ca în ciuda restricțiilor și a pandemiei să găsească metode cât de cât sigure și să poată petrece noaptea dintre ani într-un mod plăcut.

”Noi ne pregătim să mergem la un hotel din Maramureș. Vom fi cerc restrâns, trei cupluri. Suntem prieteni buni și oricum ne vedem des, nu planificăm să facem chefuri, vrem doar să ne relaxăm și să avem o oază de liniște.”, spune Raluca M.

De voie sau de nevoie, si familiile cu copii au îndrăznit în acest an să încerce o modalitate mai puțin obișnuită de a sărbători.

”Suntem mai multe familii cu copii, de toate vârstele. Noi avem și un bebeluș mic. De regulă, în ultimii ani am tot mers la restaurant de Revelion, iar anul acesta neavând această opțiune, am decis să riscăm și să vedem cum e să mergi la cabana cu copiii după tine. Avem o rezervare în Predeal. Sperăm să fie totul bine.”, a spus o altă sibiancă, Adela.

Pe lângă sibienii îndrăzneți care au refuzat să petreacă noaptea dintre ani ca pe una obișnuită, sunt și oameni care spun că vor sta acasă, în familie și că le convine acest lucru.

Citește și: Revelion în liniște la Sibiu – Nu vor fi nici artificii și nici concerte în Piața Mare

”Dacă tot suntem în situația asta, eu cred că trebuie să stăm cuminți și să facem ce ni se spune. Nu moare nimeni dacă stai acasă de Revelion. Poți să te vezi cu cineva din familie și atât.”, spune Tibi din Sibiu.

Sunt însă și persoane pentru care sărbătoarea este prea puțin semnificativă și spun că nu simt nici o diferență pentru că nici în ceilalți ani nu făceau nimic deosebit.

”Noi nu ținem așa mult la această sărbătoare. Poate ciocnim la miezul nopții un pahar de șampanie și atât. Așa a fost în fiecare an, nu ne-a afectat pandemia la acest capitol.”, a spus sibianul Marcel.

Oricare ar fi metoda de petrecere aleasă, recomandările și măsurile de protecție rămân în vigoare. Vă recomandăm să respectați normele impuse de autorități pentru a rămâne sănătoși și a fi în siguranță.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.