brad piata mica pandemie

Autoritățile nu au anunțat restricții suplimentare de Revelion, însă cele care sunt în vigoare rămân valabile și trebuie respectate. Sunt interzise mesele festive și petrecerile, dar și deplasarea pe stradă într-un grup mai mare de șase persoane.

În acest an, sărbătorile se vor desfășura diferit pentru sibieni, din cauza pandemiei de coronavirus. Starea de alertă a fost prelungită până în data de 14 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că restricțiile vor rămâne valabile inclusiv în perioada sărbătorilor. Indiferent de metoda aleasă pentru petrecerea Revelionului, trebuie să respectăm măsurile de protecție pentru a limita răspândirea virusului. Conform legii în vigoare, românii nu vor putea să se deplaseze în afara locuinței după ora 23:00. Așadar, în noaptea de Revelion, sibienii trebuie să rămână în casele lor. De asemenea, sunt interzise artificiile periculoase.

În noaptea de Revelion sunt în continuare în vigoare următoarele măsuri:

  • Este interzisă deplasarea persoanelor în grupuri formate din mai mult de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie.
  • Este interzisă organizarea și participarea la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);
  • Este interzisă deplasarea cetățenilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 pe întreg teritoriul țării, cu excepția situațiilor motivate prevăzute de legislație, iar în localitățile aflate în carantină circulația persoanelor este permisă cu restricțiile stabilite de comitetele locale pentru situații de urgență;
  • Portul măștii de protecție este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise.

Polițiștii și jandarmii sibieni se vor afla pe străzi în noaptea dintre ani, pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile impuse de autorități, dar și pentru a interveni în sprijinul cetățenilor.

CITEȘTE ȘI: Jandarmii sunt pe străzile din Sibiu de Revelion

„Oricât de tentant este ca la miezul nopții de revelion să ieșiți din casă, să vă întâlniți cu prietenii, vecinii, rudele apropiate, faceți un efort și rămâneți în căminele dumneavostră pentru binele tuturor!”, spun polițiștii sibieni.

Comentariul meu

Lasă un răspuns