Miting în Piața Mare – Sibienii chemați să protesteze împotriva noii taxe de salubrizare

6.163

Triplarea taxei de salubritate la Sibiu îi nemulțumește pe cei care trebuie să o plătească. Deși Primăria a spus că nimic nu se va schimba în urma dezbaterii publice, o parte a sibienilor speră să ”întoarcă norocul” și se alătură, cel puțin în mediul online, unui protest, în Piața Mare.

Acesta este programat duminică, 10 ianuarie, de la ora 15. Protestul este organizat de grupul „Stop monopol SOMA”.

În câteva ore de la postarea evenimentului pe Facebook, sute de sibieni s-au arătat interesați de eveniment, iar câteva zeci au spus că vor participa.

O voce cunoscută sibienilor, Tudor St. Popa, a salutat inițiativa protestului, dar crede el, nu va rezolva nimci până când sibienii nu vor trece la măsuri radicale. ”Încurajez protestele atunci când se întâmplă nedreptăți. Doar că oamenii pot protesta și altfel, nu doar în Piața Mare/Mică unde (vrei, nu vrei), orice grup de oameni pare nesemnificativ ca număr.
Sunt mulți nemulțumiți, știu (mă număr și eu printre ei) dar mi-e să nu dăm putere tot administrației atunci când la protest se vor prezenta doar 20 de oameni, restul fiind ori confortabili ori speriați în a se arăta public.
Eu, unul, prefer ca două săptămâni Sibiul să fie mizerabil, iar lumea să protesteze aruncându-și gunoiul oriunde, doar la locurile special amenajate nu. Sibiul să devină un mic București mizerabil, nu mă deranjează, atâta timp cât mesajul este transmis puternic și hotărât.
Mai bine așa decât proteste publice unde vor participa oameni educați și liniștiți, ce nu au cum transmite mai departe nemulțumirile reale.”, a scris sibianul.

Cea mai mare taxă din țară

Sibienii care locuiesc singuri vor plăti cea mai mare taxă de salubrizare din țară, dacă Regulamentul supus votului Consiliului Local Sibiu va fi adoptat în forma în care a fost pus în dezbatere publică. Taxa e de trei ori mai mare față de București, Cluj-Napoca sau Iași.

Acest regulament supus votului Consiliului Local înseamnă tarif mic pentru familiile mari și tarif uriaș, mărit de cel puțin 3 ori pentru cei care locuiesc singuri sau pentru familiile formate din două persoane.

Potrivit regulamentului pus în dezbatere publică, tariful per gospodărie pentru toți sibienii va fi de 430 de lei pe an (pentru anul 2021) – abonamentul Practic.

Asta înseamnă 35,83 de lei pe lună pentru cei care locuiesc singuri, de trei ori mai mult decât au plătit până în decembrie 2020, deși cantitatea lor de deșeuri nu s-a schimbat.

Familia formată din două persoane va plăti lunar 17,91 de lei/persoană, cu 5 lei mai mult decât o făceau până în prezent, respectiv 10 lei în plus pe lună per gospodărie.

Prețul noului abonament va aduce însă o scădere pentru familiile cu minim persoane. Un calcul simplu arată că o familie de 4 persoane plătea până acum 48 de lei pe lună, iar după intrarea în vigoare a noului regulament va plăti 35,83 de lei pe lună. Practic, într-un an, familia nu mai are taxă de salubrizare de peste 570 de lei, ci va plăti la fel ca cel singur, respectiv 430 de lei.

Mai puțin pot plăti sibienii doar din 2022, dacă în 2021 minim timp de 10 luni duc lunar la centre de colectare cel puțin un kilogram de deșeuri reciclabile.

Odată cu intrarea în vigoare a noului regulament, la Sibiu va fi cel mai mare tarif pentru salubritate din țară.

Noul regulament este pus în dezbatere publică din 17 decembrie 2020 și urmează să intre la votul CL Sibiu la ședința din ianuarie 2021.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (3)