COMUNICAT S-a semnat ”Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov în perioada 2014 -2020”

1 238

⇓ Ascultă știrea ⇓

Comunicat semnare Contract Finantare POIM Page 1 scaled e1610104053749

În data de 06.01.2021 a fost semnat Contractul de Finanțare cu numărul 445/06.01.2021 pentru ”Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov în perioada 2014 -2020”, între MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, și  APĂ CANAL SIBIU S.A., în calitate de Beneficiar.

Obiectul acestui Contract de Finanțare îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile, de către AM POIM, pentru implementarea Proiectului nr. cod SMIS 2014+146332, intitulat: „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov în perioada 2014 -2020”.

Perioada de implementare a Proiectului este de 37 de luni, respectiv între data de 20 Decembrie 2020 și data de 31 Decembrie 2023.
Contractul de Finanțare are o valoare totală de 1.099.064.346,02  lei (aproximativ 225.527.742 Euro la cursul RON – Euro de 4,8733 lei pentru 1 Euro) .

Autoritate de Management POIM acordă o finanțare nerambursabilă în sumă maximă de  852.946.213,23 lei , echivalentă cu 92,12% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Obiectivul acestui Proiect major de investiții este creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei din aria de operare a Apă Canal Sibiu din  Județele Sibiu și Brașov.

În cadrul acestui Contract de Finanțare se vor realiza lucrări de infrastuctură de alimentare cu apă potabilă, colectare și epurare a apelor uzate în următoarele  26 de Unități Administrativ Teritoriale, 19 fiind din județul Sibiu și 7 din județul Brașov, după cum urmează: Consiliul Județean Sibiu, Consiliul Județean Brașov, municipiile Sibiu și Făgăraș; orașele Cisnădie, Avrig, Săliște, Miercurea Sibiului și Ocna Sibiului; comunele Cristian, Tilișca, Rășinari, Poplaca, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Slimnic, Roșia, Șelimbăr, Racovița, Vurpăr, Beclean , Voila, Lisa ,Recea și Mândra.

La nivelul anului 2023, peste 270.000 de locuitori din aria de operare a Apă Canal Sibiu din județele Sibiu și Brașov vor beneficia de servicii mai bune de alimentare cu apă potabilă și colectare/tratare a apelor uzate.

Prin acest contract sunt prevăzute realizarea următoarelor investiții:

 

Pentru infrastructura de apă potabilă:

– Reabilitare captare  de suprafata -1 buc;

– aductiuni apă potabilă (noi) – 156 km;

– aductiuni apă potabilă (reabilitate) – 55 km;

– statii de clorinare (noi) – 13 buc;

– statii de tratare apa (reabilitare) – 2 buc;

– statii de pompare apă potabilă (noi) – 16 buc;

– statii de pompare apă potabilă  (reabilitare) – 2 buc;

– rezervoare de inmagazinare (noi) – 11 buc;

– cu rezervoare de inmagazinare (reabilitate) – 10 buc;

– retea de distributie apa potabila (noua) – 164 km;

– retea de distributie apa potabila (reabilitata) – 100 km.

 

Pentru infrastructura de apă uzată:

– retea canalizare (noua) – 40 km

– retea canalizare (reabilitata) – 22 km

– conducte de refulare (noi) – 8 km

– conducte de refulare reabilitate – 0,3 km

– colectoare noi  – 10 km

– statii de pompare apa uzata menajera (noi) – 26 buc

– statii de pompare apa uzata menajera (reabilitare) – 3 buc

– statii de epurare ape uzate care deservesc aglomerari sub 10.000 p.e – reabilitate – buc 2 ( Saliste si Cristian);

– statii de epurare ape uzate care deservesc aglomerari sub 10.000 p.e – noi – 1 buc. (Miercurea Sibiului );

– statii de epurare ape uzate care deservesc aglomerari peste 10.000 p.e – reabilitate 2 buc (Făgăraș și Sibiu);

– instalatie de uscare namol deshidratat (în amplasamentul SEAU Mohu existentă) 1 buc;

– Sistem integrat SCADA nou – 1 buc;

– Laborator Analize apă și apă uzată – 1 buc;

-Utilaje și echipamente de întreținere a rețelelor de apă și apă uzată și pentru detectarea pierderilor de apă .

 

În urma realizării acestor investiții, în aria de operare a Apă Canal Sibiu SA, gradul de conectare al populației la rețelele publice de apă potabilă va fi de aproximativ 98%, iar gradul de conformare privind epurarea apelor uzate a populației din aglomerările mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți va fi de aproximativ 99%.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Promt Rapid scrie

    Grozav!
    Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apa 2014 – 2020 s-a semnat in 2021 si se va realiza pana la 31 decembrie 2023. Foarte prompte autoritatile! Ca de obicei…
    O mare realizare!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.