FOTO: Sibiul de poveste – Cum arată orașul după prima ninsoare din acest an

1 544

⇓ Ascultă știrea ⇓

Iarna s-a lăsat așteptată la Sibiu. După temperaturi de 15 grade Celsius în cursul săptămânii trecute, mercurul din termometre a mai scăzut, astfel că vineri a început să ningă ca în povești. Fulgii au căzut toată ziua, iar sibienii s-au putut bucura de prima zăpadă din acest an.

Ninsoare Sibiu 28

Încă de la primele ore ale dimineții a început să ningă. Lapovița s-a transformat, încet, încet, în ninsoare, astfel că după amiază Sibiul a fost acoperit de fulgi mari de zăpadă. Peisajul este unul de poveste în urbea de pe Cibin. 

Ninsoare Sibiu 16 Ninsoare Sibiu 26

În parcul Sub Arini, zăpada a început să se depună. Locul de joacă a fost acoperit imediat de o pătură albă pe care copiii au îndrăgit-o.

Ninsoare Sibiu 29 Ninsoare Sibiu 9 Ninsoare Sibiu 8 Ninsoare Sibiu 7 Ninsoare Sibiu 6 Ninsoare Sibiu 5 Ninsoare Sibiu 4

Centrul orașului arată și el de parcă e desprins din poveste. Acoperișurile clădirilor și-au schimbat, vineri, culoarea, iar tot orașul a îmbrăcat haine noi.

Ninsoare Sibiu 24 Ninsoare Sibiu 22 Ninsoare Sibiu 21 Ninsoare Sibiu 25 Ninsoare Sibiu 27

Traficul în oraș nu a fost afectat din cauza ninsorilor. Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe șoferi să circule prudent și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Ninsoare Sibiu 14 Ninsoare Sibiu 13 Ninsoare Sibiu 12 Ninsoare Sibiu 20 Ninsoare Sibiu 15

Meteorologii sibieni spun că întregul județ se află sub atenționare de cod galben de ninsori. Va ninge și în noaptea de vineri spre sâmbătă. În prima zi a weekend-ului nu vom avea parte de precipitații, însă de duminică sunt așteptați din nou fulgii de nea. VEZI AICI CUM VA FI VREMEA ÎN WEEKEND.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Carcotel scrie

    Hai ca inteleg, pozele din Sub-Arini sunt ok, chiar arata bine…dar pozele din centrul orasului cu mazga de pe jos si cu noroiul generat de trafic? Alea sunt poze „de poveste” ? :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.