Donald Trump la un pas de o nouă procedură de destituire la final de mandat

657

Democraţii americani au depus luni la Camera Reprezentanţilor un act de acuzare împotriva președintelui Donald Trump, prima etapă către deschiderea formală aşteptată în această săptămână a unei a doua proceduri de destituire a preşedintelui american, acuzat că a ”instigat la violenţă” la Capitoliu, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

În acelaşi timp, democraţii, care deţin majoritatea în Cameră, au prezentat o altă rezoluţie prin care au cerut vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe Donald Trump din funcţie, invocând articolul 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat ”inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile. Un republican s-a opus adoptării sale imediate în unanimitate. Un vot urmează să aibă loc marţi în şedinţă plenară.

Dacă Pence refuză să acţioneze, aşa cum este de aşteptat, democraţii din Cameră au promis să avanseze rapid cu procedurile de impeachment (demitere şi punere sub acuzare).
Trump, al cărui mandat se încheie pe 20 ianuarie, ar putea deveni primul preşedinte al SUA pus sub acuzare de două ori.
Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.