Dorin Cioabă îndeamnă romii să se vaccineze: ”Eu sunt hotărât să mă vaccinez, când o să-mi vină rândul”

0 981

⇓ Ascultă știrea ⇓

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al rromilor îndeamnă persoanele din comunitatea sa să se vaccineze împotriva Covid-19 și spune că și el o va face, imediat ce va avea ocazia.

După ce a trecut prin experiența coronavirusului, Dorin Cioabă spune că este foarte hotărât să se vaccineze și că o va face cu prima ocazie.

”Sunt hotărât să mă vaccinez, când o să vină rândul. Sunt și diabetic, nu am nici douăzeci de ani. Ar fi bine ca fiecare să se vaccineze, pentru că în primul rând se protejează pe ei, dar și pe cei din jur. Vorbim de o ”familie” care umblă foarte mult. Romii sunt liberi, le place să circule și de aceea trebuie să se protejeze. În așa fel, vom scăpa cu toții mai repede de pandemia asta.”, a declarat pentru Ora de Sibiu, Dorin Cioabă.

Citește și Regele Cioabă, despre experienţa sa cu coronavirusul – “Este o boală care poate fi tratată”

Regele a spus că nu va impune persoanelor din comunitatea sa să se vaccineze, dar că le recomandă tuturor să o facă și că va mai face niște demersuri pentru a se asigura că oamenii sunt informați corect despre tot ce presupune vaccinarea, astfel încât, fiecare rom să fie în stare să ia o decizie personală, responsabilă, corectă și asumată.

”Vă dați seama că nu le putem impune așa ceva. Fiecare va decide ce dorește să facă, eu le spun că ar fi bine să se vaccineze. O să demarez anumite acțiuni ca să chemăm specialiști de la DSP, medici, să le explice că nu există riscuri, dar de obligativitate nu poate fi vorba. Fiecare este responsabil de ce alege, noi însă, putem să-i ajutăm să ia o decizie, faptul că mă vaccinez eu și familia mea, va fi un exemplu.” a mai spus Regele Cioabă.

Acesta a mai declarat că majoritatea romilor sunt pro vaccin și că nu cred în teoriile conspirației, în cipuri și în versiunile cu efectele adverse care circulă peste tot.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.