Starea de alertă se prelungește – Ce restricții rămân valabile

0 4.028

⇓ Ascultă știrea ⇓

Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de luni, 11.01.2021, Hotărârea numărul 3.
Prin această Hotărâre se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 aplicate până în prezent.

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 13 ianuarie cuprinde și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ:

Printre altele, starea de alertă prevede menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, menține interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, etc.

Competițiile sportive se pot desfășura fără spectatori, cinematografele și instituțiile de spectacole pot fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt închise la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

De asemenea, se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

Autoritățile propun menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat: la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare, la frontiera româno-bulgară: Lipnița, județul Constanța, Dobromir, județul Constanța și Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă), la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, județul Tulcea (cu excepția
traficului de marfă), la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani, la frontiera româno-sârbă: Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, Vălcani, județul Timiș, Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă), Lunga, județul Timiș și Foeni, județul Timiș.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.