Doliu la AFT Sibiu – Colonelul Ioan Vasile Părean și generalul Dan Ghica-Radu au murit

31.185

Este doliu la Academia Forțelor Terestre (AFT) Sibiu. Colonelul în rezervă Ioan Vasile Părean și generalul în rezervă Dan Ghica Radu au decedat.

Academia Forțelor Terestre a anunțat, pe Facebook, trecerea în neființă a colonelului Ioan Vasile Părean și a generalului Dan Ghica Radu.

“Cu tristețe facem cunoscut faptul că domnul colonel în rezervă Ioan Vasile Părean, președintele Filialei Județene Sibiu General „Ilie Șteflea” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, a încetat din viață”, se arată pe pagina de Facebook a instituției.

Cu o vechime de 26 de ani în Armata României, dintre care 10 puși în slujba Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, domnul colonel a fost un mare iubitor al muntelui și al cărții.

De asemenea, miercuri a trecut la cele veșnice domnul general în rezervă Dan Ghica Radu, un lider de excepţie, care şi-a dedicat întreaga existenţă sistemului militar și care a acceptat să facă parte din comunitatea AFT în calitate de Senator de Onoare al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Generalul Dan Ghica-Radu s-a născut la data de 13 septembrie 1955, în localitatea Topoloveni, judeţul Argeş. În perioada 1970-1974 a urmat cursurile Liceului Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie (Sibiu, 1977), Facultatea de Arme Întrunite şi Tancuri din Academia Militară (Bucureşti,1987), Colegiul Superior de Stat Major (Bucureşti, 1995), Colegiul Naţional de Apărare (Bucureşti, 2002), Colegiul de Apărare NATO (Roma, 2005) şi a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe militare şi informaţii în anul 2009.

Generalul Dan Ghica-Radu a îndeplinit, de-a lungul carierei diferite funcţii, de la comandant de pluton, de companie, şef de stat major de regiment, comandant de batalion, comandant de brigadă, ofiţer specialist în Direcţia Informaţii Militare a Statului Major General şi în Comandamentul Armatei 1, comandant al Comandamentului Operaţional Întrunit, şef al Statului Major al Forţelor Terestre la locţiitor al şefului Statului Major General. În perioada noiembrie 2006 – iunie 2007, generalul Dan Ghica-Radu a îndeplinit funcţia de locţiitor pentru operaţiile Coaliţiei al şefului de stat major al Forţei Multinaţionale din Irak. În anul 2004 a participat la exerciţiul ”EURASIAN 2004” din Turcia, iar în perioada 2006 – 2007 la misiunea ”IRAQI FREEDOM” din Irak. Pentru aprecierea şi recunoaşterea meritelor şi a eforturilor susţinute pe parcursul carierei, generalul Dan Ghica-Radu a fost decorat cu o serie de semne onorifice, medalii, ordine şi embleme, precum: Semnul Onorific ”În Serviciul Armatei”, Medalia ”Meritul Militar” (cls. a II-a şi I), Ordinul ”Meritul Militar” (cls. a III-a şi a II-a), Ordinul Naţional ”Pentru Merit” în grad de Cavaler, Ordinul ”Virtutea Militară” în grad de Cavaler, “Legiunea de merit” a Statelor Unite ale Americii, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare Statului Major al Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Aeriene, Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Navale, Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii, Emblema de Onoare a Informaţiilor pentru Apărare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi