fbpx

Avertizare meteo – ninsori, vânt și polei în mai toată țara

0 625

⇓ Ascultă știrea ⇓

Meteorologii au emis o avertizare de ninsori, intensificări ale vântului și polei, valabilă de marți de la ora 11 până miercuri la ora 12, scrie mediafax.ro

În regiunile intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în Maramureș, precum și în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.

În vestul ţării, începând din noaptea de marți spre miercuri, treptat precipitaţiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei.

Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50…70 km/h, iar pe crestele înalte, 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40…50 km/h.

În după-amiaza zilei de marți (19 ianuarie), vremea se va menține deosebit de rece cu temperaturi maxime preponderent negative, iar în cursul nopții de marți spre miercuri, precum și în dimineața zilei de miercuri, pe arii restrânse va mai fi ger (valori termice în jurul a – 10 grade) în Moldova, în estul Transilvaniei și în Muntenia.

Atenționarea meteorologică este în vigoare până miercuri la ora 12.00.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.