O sută de vitezomani prinși în trafic la Sibiu – În doar trei ore

1.358

O sută de șoferi vitezomani au fost depistați, joi, pe drumurile din județ. Cu toții au fost sancționați, amenzile ridicându-se la 21.000 de lei.

„În intervalul orar 10.00 – 13.00, Serviciul Rutier Sibiu a organizat o acțiune punctuală pe drumurile din județ, cunoscute cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere cauzate de viteza neregulamentară. În acțiune au fost angrenați polițiști rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, Biroului Rutier Sibiu, Mediaș, Agnita, Tălmaciu si Copsa Mică”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cu ajutorul aparatelor omologate de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare, polițiștii rutieri au aplicat 100 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor privind circulația rutieră,  în valoare totală de 21.000. Au fost depistați 66 de conducători de vehicule care nu au respectat regimul legal de viteza, 7 dintre aceștia au rămas fără permis de conducere pentru faptul ca au depășit cu peste 50 de km/h limita maxima de viteză admisă, iar alți doi șoferi au ramas fără certificatul de înmatriculare pentru faptul ca au circulat cu înmatricularea suspendată de drept ca urmare a expirării inspecției tehnice periodice.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi