Cu ce se laudă Poliția Locală din Sibiu – Amenzi de aproape patru milioane de lei date în 2020

765

Aproape zece mii de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape patru milioane de lei au aplicat agenții de la Poliția Locală din Sibiu, potrivit raportului de activitate pentru anul 2020 publicat pe site-ul Primăriei.

„În anul 2020, Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu a desfăşurat activităţi ce au avut ca obiectiv principal acţiuni de prevenire a răspândirii virusului Covid-19, asigurarea ordinii și liniștii publice, combaterea fenomenului de cerşetorie şi vagabondaj, a comerţului stradal neautorizat, asigurarea unui climat de siguranţă civică pentru locuitorii municipiului, activităţi de prevenire, precum şi menţinerea unui aspect civilizat al arterelor pietonale şi al pieţelor din municipiu”, se arată în raportul publicat pe site-ul Primăriei Sibiu.

Personalul Serviciului Public de Poliţie Locală se compune din funcţionari publici şi personal contractual. La data de 31.12.2020 erau ocupate un numar de 138 posturi din totalul de 169 câte figurează în organigrama instituţiei.

Opt infractori prinși de polițiștii locali anul trecut

Pe parcursul anului 2020, în urma activităţilor de patrulare şi menţinerea ordinii publice, au fost surprinse în flagrant şi predate organelor de poliţie un număr de 8 persoane pentru furt, tâlhărie sau care sunt menţionate ca persoane urmărite.

Amenzi colosale – Aproape 4 milioane lei

În anul 2020, polițiștii locali au aplicat aproape 10.000 de amenzi. „Rezultatele acestor activităţi s-au concretizat într-un număr de 9.435 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.956.828 lei. Din totalul sancţiunilor, 2346
sunt avertismente”, se arată în raportul de activitate.

Verificări pe linia COVID-19

În anul 2020, Poliţia Locală Sibiu, sub coordonarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, a desfășurat acţiuni de prevenire a răspândirii virusului Covid-19. În acest sens, au fost efectuate 35.136 controale pentru verificarea respectării măsurii de izolare sau carantinare la domiciliu. Au fost controlate 2.958 societăți comerciale în vederea respectării prevederilor Ordonanţelor Militare nr. 1-3/2020 și a Legii 55/2020, iar la filtrele constituite la punctele de acces în municipiul Sibiu au fost controlate 50.793 autovehicule și 70.866 de persoane.

Au fost legitimate 4.191 de persoane în scopul verificării dacă figurează în baza de date cu persoanele aflate în
izolare sau carantină. Au fost efectuate verificări ale călătorilor din autobuze cu privire la respectarea obligativității purtării măștii de protecție. Ca urmarea acestor acţiuni, au fost aplicate 567 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor „Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19” și a “Ordonanţei Militare 3 privind măsuri de prevenire a răspîndirii Covid-19” în sumă de 543.514 lei. De asemeneaa fost asigurată paza permanentă a Centrelor de carantinare.

Amenzi pentru staționarea și parcarea ilegală

Au fost întocmite 1.490 procese verbale pentru nerespectarea prevederilor HCL 210/2001, din care 251 pentru “accesul, staționarea şi circulaţia autovehiculelor pe zone verzi, cu excepţia locurilor semnalizate ca atare, precum şi spălarea lor pe străzi, în locurile de parcare publice, cu excepţia spaţiilor special amenajate”.

Principalele zone unde au fost depistaţi contravenienţii au fost străzile Cibinului, Turismului, Constantin Noica, Dr. Ștefan Stâncă, Calea Dumbrăvii și bulevardul Mihai Viteazu.

De asemenea au fost sancţionate 204 persoane pentru contravenţii la HCL 210/2001, art.7 lit. g1 privind parcarea pe locurile de parcarecu folosinţă exclusivă, preponderent pe străzile Alexandru Odobescu, Avram lancu, Mitropoliei, Gheorghe Lazăr, bulevardul Corneliu Coposu și strada Fabricii, iar pentru contravenţii la HCL 210/2001, art. 22 lit. s privind blocarea căilor de acces, au fost sancţionate 205 persoane, preponderent pe următoarele străzi: Dr. Ștefan Stâncă, Constantin Noica, Ștrandului, Aleea Streiu, Gheorghe Lazăr și Piaţa Unirii.

Sibienii care nu au reparat imobilele, amendați

„O deosebită atenţie a fost acordată nerespectării prevederilor HCL 210/2001 art. lit. a și b privind Obligaţiile de întreţinere și reparare a imobilelor, în acest sens fiind aplicate un număr de 85 sancţiuni contravenţionale în sumă de 69.500 lei”, se arată în raportul de activitate al Poliției Locale.

Câte mașini au fost ridicate de pe stradă în 2020

În 2020, echipajul de ridicări auto a avut 2.027 intervenții dintre care în 1.196 din cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 51 de cazuri autoturismul a fost restituit la fața locului, utilizatorul vehiculului fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare, în 395 de cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat pâna la iniţierea operațiunii de ridicare, acesta fiind sancționat contravenţional fără masura complementară de ridicare auto,
în 317 cazuri autovehiculele au fost mutate pentru a permite executarea unor lucrări de utilitate publică, iar 68 de autovehicule declarate abandonate au fost ridicate la solicitarea Seriviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat.

Comerț stradal neautorizat

În ceea ce priveşte comerţul stradal neautorizat, au fost aplicate 195 sancţiuni contravenţionale, cu deosebire pe strada Semaforului, bulevardul Mihai Viteazu, Calea Șurii Mari, strada Nicolaus Olahus.

Cerșetorii au fost sancționați

În conformitate cu Legea 61/1991 au fost aplicate 852 sancţiuni, cele mai multe sancţiuni, în număr de 602, fiind date pentru apelare în mod repetat la mila publicului sau pentru îndemn la apelare la mila publicului, 41 sancţiuni fiind aplicate pentru art. 2 pct. 1 (ameninţări, acte, fapte gesturi obscene), 7 sancţiuni fiind aplicate pentru
provocare şi participare la scandal, iar pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost sancţionate 79 de persoane.

De asemenea au fost aplicate 78 de sancţiuni pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice cum ar fi parcuri, locuri de joacă, și străzi sau drumuri publice.

Situația financiară a Poliției Locale Sibiu

Până la data de 31.12.2020 au fost încasate 3.120 procese verbale de contravenţie în sumă de 742.782 lei (prin casieriile Primăriei, bancă) ţinând cont de faptul că la anumite acte normative se dă posibilitatea contravenientului de a achita în termen de 15 zile, jumătate din minimul amenzii primite. Au fost trimise către Serviciile de Executare Silită 4.940 procese verbale de contravenţie în sumă de 2.552.030lei. În urma activităţii biroului Ridicări auto, au fost încasate taxe de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor în sumă de 572.650 lei.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi