120420816 3401106379928827 7824158814594642498 o

Autoritățile județene au început demersurile pentru lărgirea drumului dintre Sibiu și Cisnădie. Consilierii județeni vor aproba exproprierile și plata către proprietarii a 60 de loturi de teren de pe traseul noului drum. Valoarea totală a plăților este de 647.816 lei.

Suprafața care va fi expropriată este de 116.176 mp, iar banii sunt alocați din bugetul județului Sibiu. sumele vor intra în conturile sibienilor în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii.

”După obținerea avizelor la faza proiect tehnic de la proprietarii rețelelor de utilități din zona drumului județean au rezultat o serie de lucrări suplimentare de relocare și/sau protejare a rețelelor de apă canal, electrice de joasă și medie tensiune, distribuție gaze naturale. Sumele aferente despăgubirilor estimate pentru terenurile expropriate și valorile aferente lucrărilor suplimentare pentru relocarea și/sau protejarea rețelelor de utilități din zona drumului județean vor trebui prevăzute în devizul general și vor modifica indicatorii economici ai obiectivului de investiții” este motivarea necesității exproprierilor.

Valoarea totală a investiției în vederea lărgirii drumului este de 22.334.035,97 lei, iar lucrările vor fi realizate de firma Strabag.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns