protest decus
Sursa: Facebook SNPR DECUS

Sute de polițiști din toată țara protestează, miercuri, în fața sediilor Prefecturilor. Sindicaliștii își vor manifesta nemulțumirea vis-a-vis de discriminările la care sunt supuși. Polițiștii vor picheta, de asemenea, Prefectura din Sibiu.

Miercuri are loc un nou protest la Prefectura din Sibiu. Polițiștii din cadrul Sindicatelor DECUS, Europol, Diamantul și Prolex își spun nemulțumirile față de discriminările la care sunt supuși.

„La data de 27 ianuarie, conform calendarului comun de proteste al sindicatelor #DECUS, Europol, Diamantul și Prolex, pe platoul din fața Ministerului Afacerilor Interne va avea loc pichetarea prin care ne vom manifesta nemulțumirea vis-a-vis de discriminările la care sunt supuși polițiștii și polițiștii de frontieră.

Reamintim că revendicările noastre nu au ca obiect creșteri salariale, ci doar respectarea de catre guvernanți a prevederilor Legii 153/2017, acordarea compensației de risc în contextul pandemiei Covid-19, dar și eliminarea inechităților din sistemul de pensii MAI”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook SNPR DECUS.

Manifestații de protest asemănătoare vor avea loc simultan între orele 10-12 în fața sediilor Prefecturilor Galați, Botoșani, Timis, Satu Mare, Maramureș, Bihor, Olt, Mehedinți și Gorj, cu precizarea că vor fi respectate prevederile Legii 55/2020 privind normele de prevenire a răspândirii virusului SarsCov-2.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns