Suedia: Cel mai mare producător de ouă, afectat de gripa aviară

206

Focar de gripă aviară la o fermă din sud-vestul Suediei. Aproximativ 1,3 milioane de pui vor fi sacrificați, scrie AGERPRES.

Virusul gripei aviare H5N8 a fost identificat pe 18 ianuarie la cel mai mare producător de ouă al Suediei, în apropierea oraşului Monsteras.

„Din păcate, gripa aviară s-a extins, ceea ce înseamnă că o mare parte din animale, aproximativ 1,3 milioane, vor fi sacrificate”, au spus reprezentanţii Consiliului suedez pentru agricultură.

În ultimele săptămâni s-au descoperit focare de gripă aviară la ferme din Ungaria, Germania, Franţa, Lituania şi alte zone din Europa, iar autorităţile cred că virusul este transmis de la păsări sălbatice.

Virusul gripei aviare H5N8 a perturbat semnificativ producţia de carne de pasăre la începutul lui 2014 în Asia şi la finele acelui an s-a răspândit şi în Europa.

Până acum nu există cazuri semnalate de transmitere a virusului gripei aviare de la păsări la oameni, însă descoperirea unor astfel de focare a impus demararea unor campanii de sacrificare, iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi