fbpx

VIDEO – Autocarul făcut scrum pe A1, Sibiu – Sebeș. Ce s-a întâmplat cu cei 43 de pasageri

0 738

⇓ Ascultă știrea ⇓

Marți dimineața un autocar plin cu pasageri a luat foc în timp ce se afla pe autostrada Deva- Sibiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar autocarul s-a făcut scrum și nimic nu a mai putu fi salvat din el. Pasagerii au ajuns cu bine la destinație după ce au tras o sperietură groaznică.

CITEȘTE AICI DETALII DIN TIMPUL INTERVENȚIEI 

Autocarul transporta 43 de pasageri, iar alături de ei erau și trei șoferi. Cu toții veneau din Franța li se îndreptau către Ploiești. În jurul orei 5 însă, au fost nevoiți să își întrerupă călătoria pentru că autocarul a luat foc. Au coborât cu toții, și din fericire nimeni nu a fost rănit. din autocar însă nu a mai fost salvat nimic, în ciuda intervenției pompierilor.

Aproximativ o jumătate de oră traficul a fost întrerupt total, dar apoi a fost reluat, fără a fi nevoie devierea lui.

Pasagerii au fost apoi preluați de un alt autocar al firmei, care se întorcea din Suedia, și au fost duși în siguranță, la Ploiești. Și bagajele oamenilor au ajuns cu bine, pentru că toate se aflau într-o remorcă în spatele autocarului, astfel că au scăpat de flăcări.

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.