fbpx

Marea Britanie are mai mulți morți de COVID decât au fost în al Doilea Război Mondial

0 785

⇓ Ascultă știrea ⇓

Bilanțul deceselor în Marea Britanie din cauza pandemiei de coronavirus a trecut, marți, de 100.000, potrivit Reuters. Guvernul britanic încearcă să accelereze livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19, scrie Digi24.

Mai multe decese ar putea urma înainte ca programul de vaccinare să aibă efect, a spus oficialul șef al sistemului de sănătate din Anglia.

Marea Britanie este a cincea cea mai afectată țară din cauza Covid-19 în lume și a raportat, marți, încă 1.631 de decese și 20.089 de cazuri.

Cele 100.162 de decese sunt mai multe decât oamenii uciși în Al Doilea Război Mondial și de două ori mai multe decât numărul celor morți în campania Blitz de bombardare dintre 1940-1941.

“Este greu să calculăm durerea din această statistică neagră, anii de viață pierduți, reuniunile de familie ratate, iar pentru atât de multe rude șansa ratată, chiar de a-și lua rămas bun”, a spus premierul Boris Johnson.

“Ne vom asigura că ne învățăm lecția și reflectăm și să ne pregătim”, a spus Johnson, al cărui guvern s-a confruntat cu critici dure pentru felul cum a gestionat criza.

Anglia, de departe cea mai populată dintre cele patru națiuni ale Regatului Unit, a reintrat într-o carantină generală pe 5 ianuarie, care include închiderea pub-urilor, restaurantelor, magazinelor non-esențiale, și școlilor pentru majoritatea elevilor. Alte restricții de călătorie au fost introduse.

În decembrie, Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a aprobat vaccinul Pfizer împotriva Covid-19.

Până luni, peste 6,85 de milioane de oameni au primit prima doză iar 472.446 cea de-a doua.

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.