Încă o tranșă de vaccin Pfizer ajunge luni în România – A șaptea

555

163.800 de doze de vaccin reprezintă a șaptea tranșă care va ajunge luni, 1 februarie, în România. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă, scrie mediafax.ro

Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 163.800 doze Pfizer BioNTech. Centrul Național de Distribuție București va primi 81.900 doze, iar Centrul Regional de Distribuție Brașov 14.040 doze (dozele vor fi distribuite din totalul dozelor de vaccin alocate Centrului Național de Distribuție București). Transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoțită de autospeciale ale jandarmeriei și poliției, cu respectarea lanțului de frig).

La Centrul Regional de Distribuție Cluj merg 12.870 doze, la Constanța: 22.230 doze, la Craiova 16.380 doze, la Iași 10.530 doze iar la Centrul Regional de Distribuție Timișoara 19.890 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 08 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat că va crește numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi