Doliu printre Cavalerii Cetății Roșii din Sibiu – A murit tânărul Radu Coman

18.797

Membrii asociației Cavalerii Cetății Roșii din Sibiu sunt în doliu. Camaradul lor, Radu Florin Coman, a încetat marți din viață. Tânărul era bolnav.

Trista veste a fost dată pe pagina de Facebook Cavalerii Cetății Roșii Sibiu. Radu era membru al asociației. „O durere mare s-a abătut asupra noastră. Cu ochii în lacrimi și sufletul îndurerat vă spun… Astăzi a murit un prieten și cavaler – Radu Florin Coman. Dumnezeu să te ierte, prieten drag!”, scriu colegii acestuia.

Se pare că Radu a fost internat în spital în Sibiu pe secția de Terapie Intensivă. Tânărul avea bronhopneumonie și, din cauza complicațiilor apărute, cavalerul a pierdut lupta cu boala.

Oamenii care l-au cunoscut sunt înmărmuriți. Vestea morții timpurii i-a lovit ca un fulger. Cu toții și-l amintesc cu drag și spun despre el că a fost un om bun și un camarad de nădejde.

Radu iubea sportul, fiind, totodată, un suporter al echipei FC Hermannstadt. Pe pagina de Facebook a clubului sibian a fost postat un mesaj în memoria sa.

Ne-a părăsit astăzi unul dintre noi… Un OM tânăr, mereu cu zâmbetul pe buze și dornic să facă bine… Un OM care ne-a…

Posted by FC Hermannstadt on Tuesday, February 2, 2021

Ne-a părăsit astăzi unul dintre noi… Un OM tânăr, mereu cu zâmbetul pe buze și dornic să facă bine… Un OM care ne-a fost alături și acasă și în deplasare… Un adevărat cavaler al sportului sibian, mereu prezent la greu cu o încurajare pentru FCH… Ne-a părăsit Radu, un OM de neînlocuit în galeria noastră! Un SUPORTER adevărat! Dumnezeu să te odihnească în pace, camarade! Condoleanțe familiei!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook. 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.