fbpx

Mâncare grecească de la Gyros King pe care să o savurezi în food court-ul din Shopping City Sibiu

0 419

⇓ Ascultă știrea ⇓

Restaurantul cu specific grecesc Gyros King, aflat în food court-ul Shopping City Sibiu, le oferă sibienilor o alternativă delicioasă, rapidă și potrivită pentru această perioadă în care simțim nevoia să savurăm și ne bucurăm la maximum de fiecare ieșire în oraș.

Noi, la Gyros King, ne-am propus să aducem mai aproape de toți cei care ajung la noi, gustul autentic grecesc, şi odată cu el, soarele, marea şi starea de spirit din Grecia. Preparatele noastre sunt pregătite ca la carte, după rețete greceşti originale, cu ingrediente aduse direct din țara de pe țărmurile Mediteranei, pentru ca fiecare îmbucătură să ne transporte la o masă dintr-o tavernă grecească sau pe plajele însorite ale vechii Elade. Putem spune, aşadar, cu mândrie, că preparatele Gyros King, gătite „ca la mama lor” au gust de vară, de vacanță, de soare, mare şi de bucuria aceea a vieții specifică Greciei. Îi invităm pe toți sibienii (şi nu numai pe ei) să vină pe la noi, să ne încerce preparatele şi să se convingă„, este invitația celor de la Gyros King.Gyros King 4

Gyros-ul (cuvânt care în limba greacă se traduce a roti) este o mâncare tradițională grecească în care elementul principal este carnea (de porc sau pui), rumenită la rotisor vertical și servită în pită proaspăt coaptă, alături de sos tzatziki, suc de roșii și alte ingrediente după preferință (varză, ceapă). Rețeta este originară din Imperiul Otoman, unde în secolul al XIX-lea se folosea carnea de oaie și se numea donner kebab, dar după ce imigranții au adus rețeta în Atena, o nouă variațiune locală grecească a apărut cu numele de gyros. Pe lângă sosul tzatziki tradițional, printre mirodeniile folosite de regăsesc rozmarinul, cuminul, oregano, cimbru, așa că îți poți potoli foamea și dorul de plajele grecești servind un gyros proaspăt, preparat de bucătarii experimentați ai restaurantului.Gyros King 1

Începând cu data de 2 februarie 2021, Shopping City Sibiu își așteaptă, din nou, vizitatorii și în zona de luat masa din food court, clienții putând să se relaxeze în siguranță și să servească preparatele preferate din restaurante și cafenele, în intervalul orar 10.00 – 21.00. Centrul comercial a luat toate măsurile necesare pentru ca vizitatorii să se bucure în siguranță de o masă în oraș, între sesiunile de shopping, locurile la mese putând fi ocupate la 30 % din capacitate, respectând astfel regulile de distanțare și igienă impuse de autorități în contextul crizei sanitare.Gyros King 2

Măsuri de siguranță și distanțare socială implementate în food court-ul Shopping City Sibiu:

  • Vizitatorii au la dispoziție dispensere cu dezinfectant în mai multe puncte-cheie din food court
  • Mobilierul și suprafețele atinse des sunt curățate și dezinfectate cu o frecvență crescută
  • Mesele sunt reorganizate astfel încât să permită distanțarea fizică de 2 metri
  • Purtarea mășii de protecție este obligatorie atunci când persoanele nu se află la masă

Măsuri sporite de protecție în mall pentru #shoppingînsiguranță

Shopping City Sibiu a implementat toate măsurile necesare de prevenție, în linie cu recomandările autorităților, pentru ca vizitatorii să beneficieze de o experiență la cumpărături în siguranță în contextul crizei sanitare: a fost implementată obligativitatea purtării măștii de protecție de către clienți și angajați și controlul temperaturii la intrarea în centrul comercial, iar distanțarea socială de minimum 2 metri este asigurată prin instalarea benzilor de distanțare socială, pentru un shopping responsabil și în siguranță.

De asemenea, centrul garantează distanțarea prin asigurarea în medie a unui perimetru de 20 mp pentru o singură persoană, la nivel de centru comercial, mai ales pentru a evita crearea de aglomerări în zonele de trafic intens cum ar fi: lifturi, scări rulante, zonă food-court, cozi la bancomate, intrări în mall. Totodată, aerul din centrul comercial este filtrat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.

Shopping City Sibiu: certificat internațional pentru măsurile de prevenție Covid-19

Shopping City Sibiu a primit Certificatul de Conformitate COVID-19. Obținerea acestei acreditări este dovada că centrul comercial funcționează în conformitate cu standardele sanitare internaționale și le oferă clienților o experiență de shopping în siguranță. Experții Safe Asset Group (SAG), companie suedeză independentă care acreditează siguranța centrelor comerciale din toată lumea, au certificat centrul comercial ca fiind conform normelor de prevenție.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.