Formularul pentru testarea elevilor va fi completat anticipat doar la inițiativa părinților

499

Ministerul Educației a anunțat că formularul de consimțământ pentru testarea copiilor în cazul apariției unor situații speciale poate fi completat anticipat doar la inițiativa părinților. Precizarea este inclusă în cadrul unui comunicat de presă.

Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că formularul de consimțământ pentru testarea copiilor poate fi completat anticipat doar dacă așa vor părinții, scrie Mediafax.

„Deși în ordinul comun nu este reglementat conținutul formularului privind consimțământul informat sau obligația transmiterii consimțământului informat începând cu revenirea la cursuri/ transmiterea consimțământului informat anterior intervenirii unor situații speciale, precizam că toți acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale, o pot face din proprie inițiativa”, scrie în comunicatul de presă al Ministerului Educației.

Discuțiile au început după ce autoritățile au anunțat apariția formularului de consimțământ cerut părinților pentru testarea elevilor care prezintă simptome de Covid 19. Ministerul Sănătății le-a recomandat părinților să ducă formularul semnat încă din prima zi de școală, în timp ce Ministerul Educației a anunțat că studiază legalitatea demersului.

Anterior, cele două ministere au semnat un ordin comun.

„În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maximum 24 ore”, scrie în documentul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

Dacă părintele nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, va fi contactat medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi