Elevii din Sibiu circulă gratis cu autobuzele Tursib

1.458

Toţi elevii cu domiciliul în municipiul Sibiu și cei care sunt înmatriculaţi la una dintre instituţiile acreditate de învătământ din Sibiu beneficiază de gratuitate la transportul public.

„Pentru a beneficia de acest drept, îi invităm pe toţi cei care încă nu şi-au făcut un abonament în acest an şcolar, să intre pe site-ul nostru, la capitolul “Abonamente gratuite copii”- https://tursib.ro/page/abonamente-gratuite-copii. Aici vor găsi toate informaţiile necesare. Puteţi transmite documentele necesare online, direct de pe site, sau puteţi opta să vă activaţi abonamentul la agenţia Tursib din Calea Dumbrăvii nr. 135, sau la casieria noastră de la sediul central de pe strada Munchen nr. 1”, se arată într-un comunicat de presă Tursib.

Cei care și-au făcut deja un abonament trebuie să știe că, pentru a putea fi utilizat, acesta trebuie activat lunar.

„Pentru a uşura acest proces, am oferit beneficiarilor opţiunea de a solicita încărcarea automată a acestuia, în fiecare lună, pană în august 2021 inclusiv. Pentru a activa această opţiune de încărcare automată, îi invităm pe toţi cei interesaţi să intre tot pe site- ul nostru – https://tursib.ro/abonament/gratuit, unde pot activa abonamentul online şi unde vor putea bifa şi opţiunea de încărcare automată pentru fiecare lună până la finalul anului şcolar în curs. Activarea automată poate fi solicitată de asemenea şi la punctele de vânzare Tursib, unde li se va solicita să completeze un foarte scurt formular în acest sens”, se mai arată în comunicat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.