Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, a declarat, referitor la marile festivaluri a căror organizare a început deja și care ar urma să aibă loc în vară (Untold, Nerversea, n.red.), că nimeni nu poate garanta că vor avea loc la datele stabilite de organizatori.
Secretarul de stat a subliniat că ”se va ajunge la scandal” pentru că se va aduce iar în discuție problema despăgubirilor celor care își cumpără bilet dacă festivalurile nu vor mai avea loc din cauza pandemiei: ”Așa că oamenii trebuie să știe că își asumă riscul”, a mai spus acesta:
”O să ajungem la discuții, scandal, cine despăgubește oamenii care au luat biletele. Chiar dacă începe acum organizarea, oamenii trebuie să își asume riscul având în vedere că nimeni nu poate să dea un răspuns acum, pentru că nu știm cum vom evolua. Riscul se asumă. Pe partea de festivaluri și concerte mari nu știm cât vom sta așa. Pe partea de restaurante deschidem, închidem iar când cresc infectările. Inclusiv Horeca ne spune să amendăm acolo unde nu sunt respectate regulile pentru a nu închide toată industria. Dar la festivaluri nu știm ce va fi. Există asigurări (financiare, n.red.) pentru astfel de festivaluri. Discuția noastră nu va duce nicăieri pentru că răspunsul meu este foarte simplu: Nimeni nu poate să garanteze că astfel de festivaluri vor putea să aibă loc. Nici măcar procente nu putem să dăm. Așa că cine decide își asumă acest lucru. N-ai cum să organizezi festivalul, apoi, cu o lună înainte, să ne certăm că de ce nu ne lăsați să îl facem?”, a declarat Raed Arafat, duminică seară, la Antena 3.
Ultima oră
- Aeroportul Sibiu găzduiește din nou o petrecere marca pulse. Terminalul de sosiri devine club pentru o noapte acum 46 de minute
- Declarații uluitoare făcute de unul din ucigașii lui Kreiner: a spus cine i-a dat pontul să vină în Sibiu / video acum 57 de minute
- Despăgubire record pentru autobuzul distrus în accidentul de lângă aeroportul Sibiu: peste 1,1 milioane lei acum o oră
- Șofer surprins conducând agresiv pe Calea Cisnădiei: La un pas să lovească un pieton / video acum o oră
- Atenționare pentru sibieni în Postul Paștelui: la ce trebuie să fiți atenți când cumpărați alimente acum 2 ore


