Aniversare de 100 de ani la femeie din Sibiel – Primarul și invitații, „din greșeală” fără mască

3.084

O bătrânică din Sibiel a împlinit vârsta de 100 de ani, astfel că, la aniversarea acesteia, au fost prezenți preotul, dar și primarul orașului Săliște, care i-au oferit daruri. Niciunul dintre ei nu a purtat mască de protecție în preajma femeii. aniversare sibiel 100 ani

Sibianca Aftimia Opriș locuiește în satul Sibiel. De curând, a împlinit vârsta de 100 de ani, fiind cea mai longevivă persoană de pe raza orașului Săliște. Cu această ocazie, bătrânica a fost vizitată de preotul paroh Bogdan Alin Fluieraș, dar și de primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu. I-au oferit o diplomă aniversară, dar și alte daruri.

„Credincioasa noastră a văzut lumina zilei la data de 11 februarie 1921, deci astăzi ne-am bucurat cu toții la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. După ce aceasta a dorit sa fie spovedită și împărtăşită, așa cum periodic solicită, fiind foarte credincioasă. Am mers împreună cu domnul primar Horaţiu Răcuciu pentru a o cinsti așa cum se cuvine! Cu toții am fost cuprinși de emoție sfântă, iar doamna Aftimia ne-a răspuns tuturor făcându-și semnul Sfintei Cruci”, a spus preotul paroh Bogdan Alin Fluieraş pentru mitropolia-ardealului.ro.

aniversare sibiel 100 ani1

Fără mască „din greșeală”

Gestul preotului Fluieraș, dar și al primarului Răcuciu este de lăudat. Însă pandemia de coronavirus nu a trecut, iar regulile împotriva virusului sunt în vigoare. În preajma femeii, niciunul dintre ei nu a purtat mască de protecție. De distanța socială, nici nu mai vorbim.

Ora de Sibiu a luat legătura cu primarul orașului Săliște. Întrebat de ce nu au purtat mască de protecție, răspunsul edilului a fost: „din greșeală, probabil”.

aniversare sibiel 100 ani2

Sursa foto: Mitropolia Ardealului

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Maria scrie

    Ce frumos ar fi din partea voastra, a jurnalistilor, daca ati putea inlocui exprimarea ” o batrana” ..Tot aud pe la TV, citesc in ziare „o batrana” , „un batran”…. sa stiti ca nu suna bine.
    Suna asa , a lipsa de consideratie, a lipsa de respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.