Femeie prinsă la volan fără permis

659

O femeie s-a plimbat, în timpul zilei, cu mașina prin localitatea Buzd, deși nu avea permis de conducere. A fost depistată de polițiștii sibieni.

„La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 14,30, pe strada Principală din localitatea Buzd, polițiștii au depistat o localnică în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Totodată, autoturismul condus era neînmatriculat.

Pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi