fbpx

Încă 85 de elevi din județ trec la învățământul online

0 1.374

⇓ Ascultă știrea ⇓

Miercuri, 17.02.2021, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, a modificării ratei de incidență pe localitate sau a cazurilor de izolare în urma contactului direct cu unele persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, conform datelor de la D.S.P. Sibiu, încă un număr de 85 elevi din județul Sibiu învață în sistem online.

În conformitate cu HOTĂRÂREA nr. 10 din 16.02.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, începând cu data de 17.02.2021, ca urmare a creşterii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de învățământ din localitățile Șura Mică și Scoreiu trec din scenariul 2 în scenariul 3 – roșu preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală,  29 elevi din clasa a VIII-a a Școlii Gimnaziale Șura Mică învățând în sistem on-line. Ei se adaugă celor  107 elevi din clasele V-VII ai Școlii Gimnaziale Șura Mică și Școlii Gimnaziale Scoreiu care învățau în sistem online din 08.02.2021.

Orele se desfășoară în sistem online și la:

– clasa a I –a C de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu – elev confirmat pozitiv (25 elevi vor învăță în sistem online);

– clasa a XI-a F învățământ profesional de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu – elev confirmat pozitiv (16 elevi vor învăță în sistem online);

– clasa a III-a B de la Școala Gimnazială ”Ion Pop Reteganul” Orlat – elev confirmat pozitiv (15 elevi vor învăță în sistem online);

Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021 (luni, 08.02.2021), un număr de 5 cadre didactice (4 au desfășurat ore față în față) și 13 elevi (8 elevi au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

În total, în data de 17.02.2021, 18 252 preșcolari și elevi din județul Sibiu învață în sistem online.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.