fbpx

VIDEO Imagini de la tragedia de Ziua Îndrăgostiților – Un tren a spulberat o mașină

0 1.965

⇓ Ascultă știrea ⇓

Ziua Îndrăgostiților a fost ultima pentru doi tineri din județul Iași. Aceștia au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren. Acum au apărut și imaginile surprinse cu o cameră de supraveghere în care se vede momentul impactului.

Cei doi tineri plecaseră într-o scurtă excursie de Ziua Îndrăgostiţilor, dar la trecerea la nivel cu calea ferată de la Vlădeni, judeţul Iaşi, au fost accidentaţi mortal de un tren de călători.

Au apărut imagini cu momentul în care trenul Dorohoi – Iaşi izbeşte un BMW, la Vlădeni. Vă reamintim, doi tineri au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren de călători care circula pe relaţia Dorohoi-Iaşi. Maşina implicată în accident, un BMW cu număr de înmatriculare de Suceava, a fost târâtă zeci de metri pe şine, după impact.

Dragoş Păuceanu şi Laura Nechifor, doi tineri în vârstă de 23 şi respectiv 25 de ani, se aflau în maşina care a fost implicată duminică, 14 februarie, în groaznicul accident feroviar de la Iaşi. Dragoş era din Piatra Neamţ, iar Laura era din Bârlad.

În ziua tragicului accident, cei doi tineri mergeau de la Iaşi spre Suceava. Amândoi erau studenţi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cei doi tineri, aflaţi într-un BMW, au fost zdrobiţi de trenul Iaşi-Dorohoi. Potrivit poliţiştilor, Dragoş, tânărul care se afla la volanul maşinii, nu a respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată, iar autoturismul a fost târât aproximativ 150 de metri.

Cei doi tineri au avut leziuni incompatibile cu viaţa. Apropiaţi ai tânărului din Piatra-Neamţ au declarat, potrivit presei locale, că acesta a achiziţionat maşina în urmă cu o zi din Suceava.

Sursa www.adevarul.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.