fbpx

Soluția găsită de primărie pentru ca mașinile să nu mai rămână înțepenite sub podul de pe strada Viitorului

4 6.362

⇓ Ascultă știrea ⇓

De-a lungul timpului zeci și zeci de șoferi au rămas înțepeniți sub podul care traversează strada Viitorului. Deși există indicatoare care spun că nu se poate trece dacă automobilul are mai mult de 2 metri înălțime, mulți își forțează norocul, poate, poate….Și nu poate, ci sigur rămân blocați. Nu trece o săptămână fără ca măcar un șofer teribilist să nu apară pe rețelele sociale. Primăria Sibiu însă a găsit o soluție pentru ca aceste evenimente să nu se mai întâmple.

Nu mai departe de sâmbătă, 20 februarie, un șofer aflat la volanul unui dubițe a crezut că poate ”fenta” podul de pe strada Viitorului. Nu a reușit însă, așa că s-a ales cu plafonul zgâriat. VEZI AICI DETALII ȘI FOTOGRAFII 

Un alt microbuz a rămas blocat sub pod în vara lui 2020. VEZI AICI VIDEO DE ATUNCI 

Pățaniile șoferilor care ignoră semnele rutiere sunt vechi. În 2018 un altul și-a distrus remorca după ce a trecut pe sub pod. VEZI IMAGINI AICI 

Soluția Primăriei

Capătul străzii Viitorului dinspre râul Cibin este foarte strâmt. În zonă, pe lângă restricțiile de înălțime indicatoarele rutiere avertizează și asupra tonajului permis dar reglementează și prioritatea pe pod. Primăria Sibiu a anunțat modernizarea străzii, iar una dintre lucrări îi vizează chiar pe șoferii teribiliști. : nivelul drumului va fi coborât, tocmai pentru a se renunța la regimul de înălțime.

“Strada Viitorului poate fi astfel o alternativă pentru traficul care aglomerează Podul Gării. Prin modernizarea acestei străzi creăm o legătură mai eficientă cu cartierele Gușterița si Reșița. Am identificat prin studiile realizate de specialiști o modalitate de a îmbunătăți fluența traficului si implicit mobilitatea sibienilor care locuiesc în aceste zone. În această lună voi supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnici și economici rezultați în urma elaborării documentației de avizare a lucrărilor de investiții.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Concret, prin acest proiect se vor realiza următoarele:
 coborârea nivelului drumului în zona de sub podul CFR pentru a elimina interdicția de tranzitare a acestui punct pentru autovehiculele cu o înălțime mai mare;
 lărgirea carosabilului în zona podului CFR la 2 benzi, pentru a elimina obligația circulației alternative; pentru aceasta va fi necesară execuția unor lucrări de fundare în taluzul râului Cibin, precum și consolidarea și sprijinirea terasamentului nou al drumului
 modernizarea infrastructurii întregului tronson dintre str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță.
 crearea de trotuare în zonele în care lățimea nu permitea înainte amenajarea lor
 modernizarea sistemului de iluminat public din zonă
 înlocuirea parapeților în partea dinspre râul Cibin

Prin urmare, lucrarea are o complexitate și un grad de dificultate mare, valoarea investiției ridicându-se la 18,13 milioane de lei.

Următorul pas va fi întocmirea proiectului tehnic și contractarea execuției lucrărilor propriu-zise.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
4 Comentarii
  1. Mihanitza scrie

    Bună dimineața! Au venit specialiștii să spună că trebuie coborât drumul, in condițiile in care asta a fost pe buzele oamenilor de ani buni. Că m-ati speriat că vreți să ridicați podul…

  2. Laurențiu scrie

    Încă un proiect pe care nu o să-l prind finalizat, cu toate că mai am 25 de ani până la pensie….😁

    1. Dan scrie

      Până acum primărița nu a văzut cum se circulă pe acest sector?

    2. Rob scrie

      Cea mai mare mizerie. Dacă nu ai voie peste 2 metri înălțime, ce căutau ăia pe acolo. Trebuie schimbată legea ca să încapă?

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.