Încă un pas pentru amenajarea drumului din Câmpșor între Ștrand și Turnișor

680

Consilierii locali vor vota în ședința din această lună Planul Urbanistic Zonal al drumului care va face legătura dintre cartierele Ștrand și Turnișor și care trece prin zona Câmpșor.

Drumul a fost inițial proiectat a avea un profil de 17 metri, dar noul proiect îl stabilește la 22 de metri. Din acest motiv este nevoie de exproprierea unor părți de teren în plus.

În vara anului trecut se semnase contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a noului drum.

Contractul s-a semnat cu asocierea SC Comtram SA – SC Eko Top Sibiu, investiția ridicându-se la 9,14 milioane de lei. Firmele contractate au la dispoziție 3 luni pentru a preda proiectul tehnic și apoi 8 luni să execute lucrările propriu-zise.

Noul drum va avea o lungime de aproximativ 1 km și o lățime a carosabilului de 7 metri. Trotuarele vor avea o lățime de 1,5 metri pe fiecare parte, fiind prevăzute și piste pentru biciclete. De asemenea, se va instala o rețea de iluminat public cu LED și se va amenaja o rețea de canalizare pluvială. Drumul va avea și o trecere la nivel cu calea ferată care va fi reglementată prin bariere automate.

Demersurile juridice pentru crearea acestui drum au fost dificile deoarece a fost necesară exproprierea unor terenuri private pentru a putea avea suprafața necesară în vederea creării unui drum cu toate dotările necesare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi