Meciul de marți seara dintre Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova s-a încheiat cu victoria oltenilor, echipa din urmă fiind prima semifinalistă a Cupei României, scrie Mediafax.
Primul meci al sferturilor de finală ale Cupei României a adus față în față două echipe de primă ligă care s-au întâlnit chiar sâmbătă în campionat, duel încheiat atunci cu 1-0 pentru dâmbovițeni.
Oltenii și-au luat revanșa marți seara eliminând Chindia după un meci frumos, cu multe faze de poartă și cu ocazii mari de ambele părți.
Partida a debutat cu bara lui Iacob, în contul Chindiei, în minutul 8.
Peste 10 minute, Universitatea a solicitat un penalty, neacordat însă. Oltenii au marcat unicul gol al meciului în minutul 25, prin tânărul Cîmpanu, care a profitat de o eroar în defensiva adversă.
Craiova a trecut din nou pe lângă gol, la puțin timp după pauză, Andrei Ivan irosind nepermis de lejer o excelentă pasă.
Cîmpanu a fost aproape de dublă, pe final de meci, când a ratat singur cu portarul. Ultima fază notabilă a meciului a fost un șut în bară, opera lui Tudorie (Universitatea).
Chindia – Craiova s-a încheiat 0-1, iar „studenții” sunt primii semifinaliști ai Cupei României.
Semifinalele se vor juca între 13 – 15 aprilie, turul, respectiv 11 – 13 mai, returul.
Finala este programată pentru 22 mai.
Sursa: MEDIAFAX