fbpx

Dosarul profesorului care a jignit studenții de la inginerie, încă ”în aer” – A cerut amânarea audierii

2.304

Profesorul universitar sibian, Eugen Bârsan, a devenit celebru pentru frazele și ”metodele didactice” utilizate. Mulți actuali și foști studenți au relatat experiențele lor cu profesorul de fizică, experiențe care i-au marcat pe viață pe unii dintre ei.

Profesorul Bârsan a jignit o studentă de la inginerie după ce aceasta i s-a adresat cu ”domn’ profesor” în loc de ”domnule profesor”. Tânăra a fost numită penibilă, dar mai apoi profesorul s-a scuzat, spunând că nu asta a fost intenția lui,  ci a dorit să transmită un mesaj constructiv. Pe lângă această tânără, au fost și alți studenți care au trecut prin situații similare sau chiar mai urâte.

Profesorul a solicitat amânarea audierii în ședința Comisiei de Etică

Cazul profesorului sibian Eugen Bîrsan, care predă fizică la Facultatea de Inginerie din Sibiu se află în analiza Comisiei de Etică. Încă nu s-a decis ce pedeapsă va primi pentru faptul că a jignit studenții în timpul cursurilor online. La momentul actual, procedura este în derulare. Conform regulamentului, profesorul trebuie să participe la ședința de comisie, însă acesta a solicitat o amânare a audierii din cauza unor motive personale.

Conform Cartei ULBS, în urma anchetei interne care se face în cazul personalului didactic ce a încălcat normele de etică, se pot lua următoarele decizii:

  • avertisment scris
  • diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control
  • suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licență
  • destituirea din funcția de conducere din învățământ
  • desfacerea disciplinară a contractului de muncă

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. dd scrie

    un magar, am auzit ca lucreaza la Continental, oare cu colegii de acolo tot asa vorbeste sau cere sa i se adreseze?

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.