Pfizer mută departamentul de planificare a aprovizionării în România – Concedieri în Belgia

1.284

Compania Pfizer a anunţat mutarea departamentului de planificare a aprovizionării în Bucureşti, relatează cotidianul La Libre Belgique, citat de Mediafax. Ca urmare a acestei mutări, Pfizer va concedia 38 dintre cei 238 de angajați de la centrul său de distribuţie din Zaventem, Belgia.

Sindicatele s-au declarat şocate de acest anunţ, făcut în timpul pandemiei. „Nu înţelegem deloc alegerea Pfizer. (…) A recurge la concedieri în contextul actualei situaţii sanitare este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care participă la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri împotriva Covid,” a spus Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.

„Încercăm constant să optimizăm organizarea lanţului global de aprovizionare. În prezent explorăm opţiuni care ne vor permite să ne centralizăm în continuare resursele, să îmbunătăţim eficienţa proceselor, continuând să oferim cele mai bune servicii. Acest lucru ar putea duce la redistribuirea unui număr definit de funcţii ale lanţului de aprovizionare în cadrul reţelei noastre extinse”, a precizat purtătorul de cuvânt al grupului din Belgia.

Sindicatul precizează, de asemenea, că Pfizer a plătit 8,4 miliarde de euro în dividende în 2020. O cifră uşor mai mare decât în ​​anii precedenţi, ţinând cont de rapoartele financiare ale grupului. Suma totală a dividendelor a fost de 8 miliarde în 2018 şi 2019 şi de 7,7 miliarde în 2017.

Pfizer are în prezent 2.500 de angajaţi în Belgia repartizaţi în patru locații: în Anderlecht (centrul de cercetare clinică Pfizer), în Ixelles (sediul administrativ şi comercial), în Puurs (locul de producţie) şi în Zaventem (centrul de distribuţie).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.