drogat la volan
FOTO arhivă

Un tânăr care nu avea permis de conducere s-a urcat drogat și băut la volan și a plecat la plimbare prin municipiul Sibiu.

„La data de 3 martie a.c., în jurul orei 23,00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Frezorilor de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în satul Bungard”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan are dreptul de a conduce suspendat. Testarea tânărului cu aparatul DRUGTEST s-a finalizat cu rezultat pozitiv la substanța THC-5, cannabis. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a rezultat într-o concentrație de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în corp, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Comentariul meu

Lasă un răspuns