fbpx

VIDEO Papa Francis a ajuns în Irak – Este primul Suveran Pontif care vizitează țara

176

Papa Francisc scrie din nou istorie prin vizita pe care a face în Irak, fiind primul Suveran Pontif care ajunge aici. Vizita este programată a dura trei zile și este prima pe care Papa Francis o face de la începutul pandemiei, scrie digi24.ro.

Din cauza coronavirusului dar și din cauza temerilor legate de securitate, această vizită reprezintă cea mai „periculoasă” călătorie a Papei Francisc. În vârstă de 84 de ani, suveranul pontif a insistat să efectueze această călătorie pe care a numit-o o „datorie”.

„Este o călătorie emblematică și este o datorie pe care o am față de o țară care a fost martirizată atâta vreme”, a spus Papa. El a adăugat că irakienii creștini „nu mai pot fi dezamăgiți a doua oară”, făcând referire la o călătorie planificată dar anulată a Papei Ioan Paul al II-lea, din 1999. Atunci, discuțiile între Vatican și liderul irakian de atunci, Saddam Hussein, au eșuat.

Papa vine în Irak pentru a oferi sprijin comunității creștine foarte mici din țară, o comunitate care s-a micșorat din ce în ce mai mult în ultimii ani în condițiile instabilității generalizate din această regiune a Orientului Mijlociu. De asemenea, Papa va lucra și la comunicarea și dialogul inter-religios.

În cele două decenii de la anularea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, comunitatea creștină din Irak, una dintre cele mai vechi din lume, a scăzut de la 1,4 milioane de membri, la aproximativ 250.000, adică mai puțin de 1% din populație.

În jur de 10.000 de soldați irakieni au fost desfășurați pentru a îl proteja pe Papa Francisc.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.