fbpx

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată – La întoarcere, românii stau în carantină

2.993

Lista țărilor pe care România le consideră în „zona galbenă” a fost modificată vineri seara de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică. Pentru persoanele care sosesc în România din aceste țări, zone sau teritorii cu risc epidemiologic ridicat se instituie măsura carantinei pe durata a 14 zile.

CNSU își motivează măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a

sistemului sanitar”, se arată în textul hotărârii, scrie Digi 24.

Documentul nu precizează de când intră în vigoare noua listă galbenă, dar cel mai probabil va fi vorba de luni, 8 martie 2021.

Lista țărilor din „zona galbenă”

În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținuit cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 4 martie 2021, pentru perioada 15 – 28 februarie 2021. Pe listă figurează 52 de state sau teritorii. Printre ele, sunt multe dintre statele europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români. De asemenea, Republica Moldova rămâne în zona galbenă, ca și Statele Unite. Israelul și Bulgaria, state vizate în general de turiștii români, sunt și ele pe listă.

Cehia: 1395.1
San Marino: 1158.1
Muntenegru: 1111.5
Estonia: 1038.5
Seychelles: 720.0
Insulele Turks si Caicos: 619.9
Monaco: 592.4
Israel: 585.6
Bahrain: 567.2
Slovacia: 562.0
Serbia: 554.1
Malta: 527.0
Liban: 526.4
Slovenia: 517.3
Letonia: 496.9
Albania: 495.2
Iordania: 489.1
Suedia: 487.6
Saint Lucia: 474.3
Andorra: 460.8
Ungaria: 451.7
Aruba: 440.2
Emiratele Arabe Unite: 432.3
Franța: 432.0
Luxemburg: 405.8
Republica Moldova: 378.5
Palestina: 374.1
Maldive: 363.5
Olanda: 346.2
Italia: 341.0
Brazilia: 338.9
Antigua si Barbuda: 332.9
Puerto Rico: 325.8
Polonia: 316.9
Kuweit: 307.9
Barbados: 294.7
Austria: 294.5
Peru: 286.4
Belgia: 279.0
Macedonia de Nord: 276.2
Statele Unite ale Americii: 275.4
Kosovo: 272.3
Uruguay: 265.7
Chile: 262.8
Spania: 249.8
Bulgaria: 249.7
Cipru: 247.1
Qatar: 239.3
Lituania: 229.3
Paraguay: 215.3
Marea Britanie: 203.5
Africa de Sud: 106.5

Puteți consulta tabelul țărilor din zona galbenă aici.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.