fbpx

FOTO: Au început lucrările de modernizare pe Calea Dumbrăvii – Prima etapă: protejarea vegetației

1.830

Primăria Sibiu a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Căii Dumbrăvii începând cu data de 5 martie, termenul contractual de finalizare a acestora fiind de 14 luni. Această stradă va fi amenajată ca arteră smart, proiectul incluzând modernizarea rețelelor de apă, canalizare și iluminat, reamenajarea carosabilului, a trotuarelor, a zonelor verzi și parcărilor, precum și crearea unei benzi speciale pentru transportul public și amenajarea de piste pentru biciclete separate de celelalte căi de deplasare.

Primul pas înainte de începerea efectivă a acestor lucrări este protejarea și gestionarea arborilor și plantelor existente pe această arteră. vegetatie calea dumbravii 1

În acest sens, Serviciul Parcuri și Zone Verzi a curățat arbuștii de trandafiri de părțile uscate, iar de luni, 8 martie s-a început recoltarea trandafirilor plantați pe aliniamentul străzii. O parte dintre aceștia vor fi replantați la intersecția străzilor Rahovei cu Calea Cisnădiei, cea mai mare parte (aproximativ 700) urmând să fie plantați în ghivece și mutați în serele Serviciului Parcuri și Zone Verzi până la finalizarea lucrărilor. vegetatie calea dumbravii 3

La fel se va proceda și cu arborii, o solicitare clară introdusă de Primăria Sibiu în proiectul tehnic și în contractul de lucrări semnat cu constructorul. O parte din copacii existenți vor fi păstrați în teren, în cazurile în care lucrările planificate nu ating locația acestora. Restul arborilor sănătoși vor fi recoltați cu un utilaj special și replantați în alte zone din oraș. După încheierea lucrărilor, pe această arteră se vor planta noi arbori.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Carcotel scrie

    Hai s-o vedem si pe asta, ca salveaza ei arbustii si ii planteaza inapoi dupa…stau cu ochii pe voi si ii numar, la fiecare crenguta. FMM de inapti!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.