fbpx

Documentele Consiliului Județean, digitalizate în întregime – Se vor accesa mai ușor

265

Circuitul documentelor în cadrul Consiliului Județean Sibiu și în instituțiile subordonate se face de ceva timp în format digital, hârtia fiind eliminată aproape în totalitate. Dar, cum arhiva era în format tipărit, se accesa foarte greu și era nevoie să fie adusă ”la zi”. Așa că a început digitalizarea documentelor, au fost scanate zeci de mii de pagini,  iar în aproximativ 4 luni procesul se va încheia.

Pentru digitalizarea arhivei, Consiliul Județean a accesat fonduri europene nerambursabile. Totalul proiectului s-a ridicat la peste 3 milioane de lei. Digitalizarea arhivei vizează atât documentele Consiliului Județean, cât și pe cele ale Direcției Generale pentru Asistență socială și Protecția Copilului, dar și cele trei spitale subordonate: Județean, Pneumoftiziologie și Psihiatrie.

Retrodigitalizarea s-a realizat deja în proporție de 90%, astfel că în aproximativ 4 luni arhiva va fi complet în format digital. Va fi mult mai ușor de accesat de către angajații instituțiilor. Proiectul a prevăzut și updatarea site-urilor celor patru instituții, care sunt mai ușor de accesat și mai intuitive.

VEZI AICI CUM FUNCȚIONEAZĂ PORTALUL ȘI CE BENEFICII ADUCE

Proiectul de digitalizare a cuprins și lansarea platformei portalmedical.cjsibiu.ro, portal în care fiecare sibian își poate consulta istoricul medical și poate accesa rezultatele analizelor, a fișelor de observație sau a tratamentului aplicat dacă a fost internat într-unul din cele trei spitale aflate în subordinea CJ Sibiu: Județean, Pneumoftiziologie și Psihiatrie.

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.