VIDEO – Percheziții la Sibiu – Trei bărbați și o femeie reținuți pentru proxenetism

1.879

Percheziții de amploare în Sibiu și alde două județe. Patru persoane au fost reținute marți pentru săvârșirea unor infracțiuni de proxenetism.

Procurorii au reţinut, marţi, patru persoane într-o cauză privind săvârşirea unor infracţiuni de proxenetism, aceştia acţionând în mai multe oraşe, scrie Agerpres.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi judeţele Sibiu şi Giurgiu, într-o cauză privind săvârşirea unor infracţiuni de proxenetism.

Activităţile de cercetare au început în luna noiembrie a anului trecut, când un bărbat necunoscut a închiriat, într-un complex rezidenţial din Bucureşti, mai multe apartamente, în regim hotelier, pe care le punea la dispoziţie mai multor fete care practicau prostituţia, informează Biroul de presă al DGPMB.

În urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că un grup infracţional ar fi desfăşurat activităţi infracţionale în Bucureşti, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea şi Bistriţa, prin aceea că ar fi determinat, înlesnit şi obţinut sume de bani din practicarea prostituţiei de către mai multe femei.

Au fost depistate şi conduse la audieri patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 21 şi 31 de ani.

„Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu cei patru în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală”, arată sursa citată.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursa: Agerpres

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.