fbpx

Invitație – Atelier de pictură și ghidaj în pomicultură la Muzeul în Aer Liber

232

Două evenimente au loc în acest sfârșit de săptămână în Muzeul în aer liber din Sibiu. Este vorba despre „Lada de zestre”, un atelier de pictură pe lemn, și despre „Întreabă un muzeograf”, un ghidaj tematic în sectorul pomicultură-viticultură. Ambele au loc în perioada 12 – 14 martie, între orele 09:30 – 16:30.  Gospodarie de pomicultori Vladesti judetul Valcea toamna

Lada de zestre – atelier de pictură pe lemn

O echipă de muzeografi și restauratori lemn policrom din Muzeul ASTRA va prezenta în acest weekend vizitatorilor informații utile despre florile stilizate și apoi pictate pe mobilierul din Transilvania. Mai mult, cei care doresc pot să se implice și să picteze o placă de lemn cu motive specifice perioadei secolului al XIX-lea. Și tot în cadrul acestui atelier, vizitatorii vor afla detalii despre o ladă de zestre (pictată), o piesă importantă din colecția Muzeului ASTRA, cu tot cu etapele ei de restaurare. Lada pictata arhiva Mueul ASTRA 2

Atelierul are loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, de vineri până duminică, 12-14 martie, între orele 9.30-16.30, în Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, Jud. Sibiu.

Atelierul de pictură pe lemn se va desfășura cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, cu un număr limitat de participanți. În baza biletului de intrare în muzeu și cu ajutorul unei hărți, vizitatorii vor identifica Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică. Lada pictata arhiva Mueul ASTRA 1

Întreabă un muzeograf – ghidaj tematic pe sectorul pomicultură-viticultură

Întreabă un muzeograf – este o activitate de ghidaj tematic gratuit pe un anumit sector din Muzeul ASTRA. În perioada 12-14 martie, sectorul prezentat va fi cel de pomicultură-viticultură, situat pe partea stângă a lacului din Muzeul în aer liber. Primele repere din traseu vor fi Crama pomicolă cu etaj, din Polovragi, jud Gorj, Gospodăria de pomicultor, Bălănești, jud Gorj, Gospodăria de pomicultor, Vlădești jud Vâlcea, Teascurile și zdrobitoarele, Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, jud Sibiu , toate fiind monumente expuse în Muzeul ASTRA. Crama pomicola cu etaj Polovragi judetul Gorj

Muzeograful care va face ghidajul va prelua vizitatorii interesați de la Gospodăria de viticultor sas, Șeica Mică. Ghidajul este oferit publicului fără programare.

Cele două activități au un caracter complementar, în sensul că după ce participă la atelierul de pictură, vizitatorii pot opta pentru un ghidaj gratuit în sectorul de pomicultură-viticultură. De asemenea, toți cei care vor aștepta să intre la atelierul de pictură, pot avea parte între timp de ghidajul mai sus menționat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.