Vaccinul cu doză unică de la Johnson&Johnson administrat doar celor în vârstă de minim 18 ani

1.475

Vaccinul Janssen, produs de Johnson&Johnson  se va administra doar de la vârsta de 18 ani, după cum a recomandat Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Vacccinul Janssen  are efecte secundare ușoare sau moderate și tranzitorii.

După o evaluare amănunțită, Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) al EMA a concluzionat că datele privind vaccinul îndeplinesc criteriile de eficacitate, siguranță și calitate. Vaccinul Janssen este al patrulea vaccin recomandat în UE pentru prevenirea COVID-19, a transmis, joi, Comitetul Național pentru Coordonarea Activității privind Vaccinarea anti-COVID-19 (CNCAV).

„Autoritățile din întreaga Uniune Europeană vor avea o altă opțiune de a combate pandemia și de a proteja viețile și sănătatea cetățenilor lor”, a declarat Emer Cooke, directorul executiv al EMA, adăugând: „Acesta este primul vaccin care poate fi utilizat ca doză unică ”.

Analiza datelor din studiile clinice arata o reducere de 67% a numărului de cazuri simptomatice COVID-19, după două săptămâni, la persoanele care au primit vaccin COVID-19 Janssen (116 cazuri din 19.630 persoane), comparativ cu persoanele cărora li s-a administrat placebo (348 din 19.691 persoane).

Efectele secundare ale vaccinului COVID-19 Janssen din studiu au fost de obicei ușoare sau moderate si tranzitorii, durata lor fiind de maxim câteva zile. Siguranța și eficacitatea vaccinului vor continua să fie monitorizate pe măsură ce va fi utilizat în întreaga Uniune Europeană, prin sistemul de farmacovigilență al UE și studii suplimentare efectúate de către companie și autoritățile europene.

Sursa Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.