Veste bună – Turcia anunță că va primi turiști nevaccinați anti covid

1.310

Turcia a anunțat că așteaptă turiști în sezonul estival, fără a le impune celor care vin aici să prezinte un document că au fost vaccinați. Autoritățile turce vor decide aceste zile dacă vor mai cere test PCR negativ.

„Îi aşteptăm cu braţele deschise pe turiştii britanici. Colaborăm cu autorităţile britanice pentru a asigura că sunt aplicate procedurile necesare”, a declarat Mehmet Ersoy, ministrul turc al Turismului, potrivit postului ITV.

După 15 aprilie, autorităţile vor stabili dacă turiştii străini vor mai trebui să prezinte rezultat negativ la teste anti-Covid-19 la frontiera Turciei
„Noi nu vom solicita paşapoarte de vaccinare din partea turiştilor internaţionali care vin la noi în ţară”, a precizat Mehmet Ersoy.

După 15 aprilie, autorităţile turce vor stabili dacă turiştii străini vor mai trebui să prezinte rezultat negativ la teste anti-Covid-19 la frontiera Turciei. „Noi avem proceduri vamale de nivel mondial, care asigură că riscul transmiterii virusului va fi redus în timpul călătoriilor în Turcia”, a subliniat Mehmet Ersoy.

Sursa Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.