Vremea pe o lună – Primăvara începe cu adevărat din aprilie

2.826

Vremea rece și precipitațiile nu vor pleca prea repede. Deși suntem la jumătatea lunii martie, vremea este mult mai rece decât normalul perioadei, iar meteorologii spun că temperaturile vor deveni normale abia la începutul lunii aprilie, scrie Mediafax.

15 – 22 martie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată, local în regiunile vestice și nord- estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane, centrale și estice.

22 – 29 martie
Temperaturile medii ale aerului vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile centrale. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în vest și nord-vest, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

29 martie – 5 aprilie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în vest și nord-vest. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

5 – 12 aprilie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.