fbpx

Teatrul de Balet Sibiu prezintă online Barococo Party – Miercuri, 17 martie de la ora 19

668

Teatrul de Balet Sibiu vă așteaptă la Barococo Party transmis online, un spectacol de teatru dans în coregrafia, dramaturgia și regia lui Sergiu Anghel. Spectacolul a fost jucat pentru prima dată în România în anul 1995, în deschiderea Festivalului George Enescu, bucurându-se de cronici excepționale. Este, de altfel, primul spectacol de teatru dans în adevăratul sens al cuvântului, jucat la noi în țară, având un concept unitar în care dramaturgia și arta coregrafică au un creator unic.

Spectacolul aduce împreună pe scenă dansatori și actori într-o simbioză perfectă a cuvintelor, dansului și muzicii, stabilind o relație aparte cu spectatorul. Muzica îi aparține compozitorului francez Royon Le Mée.

În rolul diavolului Azazel, publicul îl va putea urmări pe João Gomes, balerin al Teatrului de Balet din Sibiu din anul 2018. Absolvent al Conservatorului Internațional de Dans „Annarella Sanchez” din Portugalia, João este unul dintre cei mai valoroși dansatori ai companiei sibiene la momentul actual. De o versatilitate extraordinară, el se transpune impecabil în rolul diavolului devenind figura centrală a seratei.
„În Barococo Party am avut ocazia să îmi dezvolt nu doar abilitățile tehnice, ci și latura dramaturgică. Este un spectacol care necesită maturitate artistică pentru a reuși să transmiți corect mesajul către public. Rolul pe care îl joc în piesă m-a ajutat să mă dezvolt atât ca persoană, cât și ca artist” – João Gomes, Teatrul de Balet Sibiu – Azazel
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 18 ani.

Biletele sunt disponibile aici https://www.entertix.ro/evenimente/7445/barococo-party-live-stream-17-martie-2021-live-stream-de-la-centrul-cultural-sibiu.html
Filmarea va ramane la dispozitia dumneavoastra timp de 72 de ore. Se poate accesa si pe https://sibiuballet.ro/

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.