Cod galben de ninsori și vreme rea în sudul județului Sibiu

379

Sudul județului Sibiu se află sub avertizare cod galben de viscol și ninsori până miercuri seara. Mare parte din estul țării se află și ea sub avertizarea meteorologilor. Fenomenele vizate sunt specifice iernii și nu finalului lunii martie.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 23 martie, ora 12:00 – 24 martie, ora 18:00, va fi în vigoare un Cod galben de vremea rea. Astfel, în Moldova, pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) şi în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. De asemenea, vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, în perioada 23 martie, ora 18:00 – 24 martie, ora 21:00, un al doilea Cod galben vizează Carpaţii Meridionali şi local Carpaţii Orientali unde va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1.500 de metri vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 – 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.

Judeţele vizate de noile atenţionări Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 martie, ora 12:00 – 25 martie, ora 10:00, va fi valabilă o informare de precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, local intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, în majoritatea regiunilor. În acest context, vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări, local şi temporar, cu viteze în general de 45 – 55 km/h. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.

ANM precizează că vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Îndeosebi în vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, se va semnala brumă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.