Rata de infectare va fi calculată diferit – În funcție de aceasta se stabilesc scenariile

Scenariile în care se află fiecare localitate în parte – verde, galben sau roșu- în funcție de rata de infectare vor fi stabilite altfel. Și sta pentru că rata de infectare va fi calculată după o altă modalitate. Decizia finală asupra acestui aspect va fi luată marți.

Autoritățile vor să schimbe modul în care se calculează rata de infectare cu Covid 19, în baza căreia se stabilesc scenariile în timpul epidemiei. Anunțul a fost făcut luni la finalul unei discuții care a avut loc la Ministerul Sănătății, scrie Mediafax.

„A fost o discuție mai mult decât fructoasă și colegială în care am convenit cu toții fiind o infecție atât de dinamică, datele pe care le folosim necesită periodic actualizare. Ne-am gândit care ar fi indicatorii cei mai sugestivi pentru procesul epidemiologic din teritoriu astfel încât să știm că imaginea pe care ne o vor oferi atunci când vor fi calculați va fi o imagine mai apropiată de realitate”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat la ministerul Sănătății.

Andreea Moldovan a anunțat că se fac simulări și a spus că marți va fi luată decizia finală.

„Sunt șase indicatori. Am avut încă doua variabile în interpretarea acestora drept pentru care ne am înțeles cu toții că vom face simulari, iar mâine ne vom întâlni să tragem concluzia finală. Sunt indici de trend evolutiv, rata de incidență, capacitate de testare, număr de cazuri pe unitate teritorială focar sau fără focar. Practic sunt niste indicatori tehnici pe care în momentul în care îi vom agrea cu toții, îi vom face publici”, a precizat Moldovan.

calcul rata infectarerata infectarescenarii rata infectare
Comentarii (0)
Comentează